UPDATE - Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești a deschis un dosar penal având ca obiect accidentul rutier petrecut de dimineață pe centura de vest a municipiului Ploiești, în care au fost implicate un autobuz și o autobasculantă.
- Publicitate -
UPDATE - "Printre răniți se numără și cinci copii (unul de 9 ani, unul de 15 ani, unul de 16 ani și doi de 17 ani). De asemenea, două persoane sunt în operație în prezent. Restul sunt repartizați pe secții. Spitalul face față și nu se pune problema transferului victimelor la alte spitale din țară", a declarat medicul Andrei Ilinca, purtător de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Ploiești, scrie adevarul.ro
Cinci persoane au murit și 28 au fost rănite într-un accident care s-a produs în această dimineața, în jurul orei 6.15, pe centura de vest a municipiului Ploiești.
În accident au fost implicate un autobuz care transporta 40 de persoane și o autobasculantă, care circula cu viteză redusă. Autobuzul făcea o cursă regulată Mănești-Poliești. Autobuzul a lovit din spate autobasculanta, conform Infotrafic.
Accidentul s-a produs pe sensul de mers către Brașov. A fost închis și celălalt sens, pentru a da posibilitatea ambulanțelor să preia victimele.
În urma impactului, basculanta încărcată cu nisip a intrat în interiorul autocarului.
Toate echipajele de poliție disponibile pe centura de vest a Ploieștiiului și în municipiu sunt la fața locului.
Aproximativ 12 ambulanțe au ajuns la fața locului.
"Accidentul a avut loc pe DN1 în sensul giratoriu dintre Strejnic și Buftea. Cinci persoane au murit. 26 au fost rănite. Șapte persoane au fost descarcerate", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloaie, pentru Realitatea TV.
Traficul rutier este întrerupt pe DN1-Centura de Vest a municipiului Ploiești, în zona Strejnic, anunță centrul Infotrafic al Poliției Române. Accidentul s-a produs pe sensul de mers către Brașov. A fost închis și celălalt sens, pentru a da posibilitatea ambulanțelor să preia victimele. Rută ocolitoare: Centura de Est a municipiului Ploiești.
"Cele 28 de victime au fost transportate la Spitalul Județean din Ploiești. 20 dintre ele au leziuni compatibile cu viața, iar alte 8 au răni mai grave. Dintre cei 8 răniți mai grav, 3 au leziuni care le pot pune viața în pericol. După evaluarea secundară de la spitalul din Ploiești, se va lua decizia dacă răniții grav vor fi transportați la alte spitale", a declarat la România TV Daniel Nicoale, managerul Serviciului de Ambulanță Ploiești, scrie romaniatv.net