Traficul rutier se desfășoară cu dificultate, la această oră, la ieșire din Constanța, spre stațiuni. Coloana de autovehicule se întinde pe câțiva kilometri, de la bifurcația spre Cumpăna până în localitatea Agigea. De asemenea, se circulă bară la bară și pe varianta Eforie Nord, atât spre Eforie Sud, cât și spre Constanța.
UPDATE - Traficul rutier se desfășoară cu dificultate, în aceste momente, la ieșire din Constanța, înspre stațiuni. Coloana se întinde până în localitatea Agigea. De asemenea, mașinile circulă bară la bară și dinspre stațiuni către Autostradă, în special între localitățile Eforie Nord și Agigea. Circulația se desfășoară în continuare cu dificultate la ieșire din Constanța, spre stațiuni. Coloanele de mașini se întind până la Podul Agigea. O ambulanță este prinsă în ambuteiaj.