Șapte persoane sunt monitorizate medical, dintre care două au fost transportate la spital, conștiente.
UPDATE
Accidentul rutier s-a produs între un autoturism și un autocar (răsturnat) pe DN22, la ieșire din localitatea Tariverde spre Constanța. Din primele informații, în autocar se află 55 de persoane cu cetățenie ucraineană. Este vorba de opt bărbați, 37 de femei și nouă copii. PAtru persoane sunt evaluate medical, dar refuză transportul la spital.
"La data de 25 iunie a.c., în jurul orei 18.45, polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că pe D.N. 22, în zona satului Tariverde, s-a produs un accident rutier.
Mai multe echipaje de poliție s-au deplasat la fața locului. Din primele cercetări efectuate rezultă că șoferul unui autocar în care se aflau mai multe persoane ar fi pierdut controlul direcției, iar autocarul s-ar fi răsturnat.
În urma accidentului rutier mai multe persoane au fost rănite ușor și primesc îngrijiri medicale la fața locului.
Conducătorul auto urmează a fi testat cu aparatul etilotest.
Cercetarea la fața locului este în curs de desfășurare", au transmis reprezentanții IPJ Constanța.
Forte si mijloace alocate:
3 ATPVM- ( Port, Mangalia, Medgidia);
2 ASAS- Statia Midia;
3 Smurd B2- ( Midia, Fripis, Medgidia);
Descarcerare- Fripis;
AIACC- Palas;
PMA2- Medgidia;
6 SAJ B2;
1 SAJ C.
Știrea inițială:
În această seară, în jurul orei 18:30 a fost activat Planul Roșu de Intervenție. În satul Tariverde din județul Constanța s-a răsturnat un autocar în care se aflau mai mulță pasageri. La fața locului intervin mai multe echipaje medici și pompieri.