La ieșirea din Palatul Justiției, Neculai Mitrea nu a dorit să ofere declarații.
ȘTIREA INIȚIALĂ
În această dimineață, la Tribunalul Constanța are loc un nou termen în dosarul lui Neculai Mitrea, cunoscut ca "Șacalul", cercetat penal după ce a omorât două femei.
În ședința de astăzi sunt audiați mai mulți martori din dosar.
Reamintim că, la termenul precedent, inculpatul și-a recunoscut vinovăția, însă nu a vrut să spună și modul în care le-a omorât pe cele două fete.
Martor: "Am fost într-o relație de prietenie cu inculpatul, acum doi-trei ani. Nu am știut că ar putea face așa ceva, chiar am rămas șocată când am văzut pe rețelele de socializare ce a făcut".
Unul dintre martori a relatat cum, în vara anului 2024, a ajutat-o pe Denisa, a doua victimă a Șacalului, să se cazeze într-un hotel din stațiunea Mamaia.
"După ce am cazat-o am mai fost la ea de două ori, prima oară mi-a cerut șervețele, biscuiți și două pachete de prezervative. Am aflat între timp cu ce se ocupa, am apelat la serviciile ei de două ori, odată în 2023, a doua oară în 2024, când s-a cazat la hotelul din Mamaia.
După cazare, într-o zi-două, nu mi-a mai răspuns la telefon, i-am dat și mesaje. La un moment dat mi-a scris că va lipsi câteva zile de la hotel, pentru că o prietenă a făcut accident cu mașina. După ce am citit mesajul am sunat-o din nou, dar nu mi-a răspuns".
Martorul a mai susținut că îi este foarte greu să vorbească, deoarece a ținut mult la victimă și încă îi este greu să accepte că a fost omorâtă.
Concubina Șacalului, și ea inculpată în dosar, a solicitat o măsură preventivă mai blândă, în prezent fiind în arest preventiv, la penitenciarul Poarta Albă.