UPDATE
- Publicitate -
Curtea de Apel Constanța a anulat pronunțarea în acest caz pentru data de 24 iunie.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Magistrații Curții de Apel Constanța ar putea să se prezinte astăzi, 27 mai, în dosarul în care Iusein Visel, noul primar din Dobromir, a fost acuzat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Constanța pentru săvârșirea infracțiunii de corupție.
„În perioada 14 mai 2010 – 14 mai 2012, inculpatul Iusein Visel, în calitatea menționată mai sus, ar fi ajutat o persoană (în prezent decedată) să obțină pe nedrept, de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), fonduri europene în valoare totală de 436.445 lei.
Concret, inculpatul Iusein Visel ar fi semnat și ar fi pus la dispoziția persoanei respective mai multe înscrisuri (adeverințe, contracte) în cuprinsul cărora se atestau împrejurări neadevărate referitoare la suprafețele de teren, cu destinația pășune, pretins a fi utilizate de către aceasta.
Ulterior, persoana respectivă ar fi depus documentele la APIA și ar fi obținut fonduri nerambursabile în cuantumul menționat mai sus.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă cu suma de 436.445 lei”, au transmis reprezentanții DNA, în anul 2022.