Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au efectuat, în noaptea de luni spre marți, 26 spre 27 iunie, în jurul orei 23.15, semnal regulamentar de oprire șoferului unui autoturism care circula, pe D.N. 22C, în apropierea comunei Poarta Albă. Conducătorul auto nu s-a conformat semnalului, continuându-și deplasarea, iar polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune. Autoturismul a fost interceptat abia la intrarea în orașul Ovidiu. La volanul acestuia a fost identificat un bărbat, de 23 de ani. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
- Publicitate -
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală.