Joi, 14 august, în jurul orei 14, polițiștii Secției 5 l-au identificat pe Claudiu Dumitru, de 29 de ani, din Constanța, care a fost dat în urmărire generală în data 7 iulie 2008, având pe numele său emis un mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Constanța pe o perioadă de un an de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie, fals și fals privind identitatea.
- Publicitate -
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Constanța, subinspector Radu Croitoru, în data de 22 iulie 2008, pe numele său a fost emis un ordin de urmărire internațională. Cel în cauză a fost încarcerat în arestul IPJ Constanța în vederea executării pedepsei.
Potrivit anchetatorilor, Claudiu Dumitru a trecut granița în Ungaria în mod fraudulos, iar la Barcelona, în timpul legitimării în fața organelor de poliție de acolo, s-a dat drept o altă persoană.