Vineri, 05 Iunie 2026

Vandalii din tramvai, cercetați pentru distrugere

de Carmen MOCANU Joi, 13 Decembrie 2007 367 1 min citire
Trei tineri sunt cercetați în stare de libertate de polițiștii constănțeni pentru distrugere, după ce, ieri dimineață, au spart geamurile a două tramvaie și au rănit ușor un călător.
Adjunctul Secției 5 Poliție din Constanța, Lucian Dinulescu, a declarat că, din primele cercetări, s-a stabilit că Osman Taner, de 20 de ani, Valentin Fatacher, de 18 ani, și Cristian Grapen se aflau sub influența băuturilor alcoolice și au avut o discuție în contradictoriu cu vatmanul tramvaiului în care se aflau.
La coborârea din mijlocul de transport, cei trei au aruncat cu o piatră în geamul tramvaiului, incident în urma căruia un călător a fost rănit ușor. Potrivit polițiștilor, tinerii au mai spart geamurile altui tramvai ce trecea prin zonă, după care au fugit.
Ei au fost depistați, după câteva ore, de oamenii legii, în scara unui bloc din zona in-dustrială a orașului, dar au declarat că nu își mai aduc aminte de cele întâmplate.
Polițiștii spun că tinerii sunt cunoscuți cu un comportament violent și au întocmit pe numele lor dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de distrugere și ultraj contra bunelor moravuri.
Mai mult, reprezentanții Regiei Autonome de Transport în Comun (RATC) Constanța se pot constitui parte civilă în proces pentru recuperarea pagubelor, după ce anchetatorii vor stabili prejudiciul.
Articolul anterior România evită Rusia în sferturile de finală
Articolul următor Noi reguli pentru comercializarea legumelor

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei