Un echipaj de jandarmerie care se afla în misiune de asigurare a ordinii și siguranței publice în zona Boema, a observat, marți, în jurul orei 19.30, "o mai veche cunoștință", pe S.C., de 22 ani, din Constanța, care oferea spre vânzare plicuri care conțineau o substanță de culoare verde.
- Publicitate -
La vederea militarilor a început să se agite și a mărit pasul. A fost somat, s-a oprit și i s-a făcut controlul corporal sumar și al bunurilor pe care le deținea.
Asupra lui jandarmii au găsit în buzunarele de la haină 19 plicuri cu fragmente vegetale de culoare verde. A spus inițial jandarmilor că și-a "achiziționat marfa" pentru consumul personal, dar a fost imediat contrazis de o persoană care a vrut să prindă "oferta promoțională". A mai adăugat că dorea să vândă plicurile "la promoție", cu zece lei bucata.
Plicurile găsite asupra tânărului au fost predate Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate Constanța, în vederea continuării cercetărilor.