În ultima perioadă, tot mai mulți șoferi din municipiul Constanța au primit somații de la Poliția Locală, pe motiv că și-ar fi abandonat autovehiculele pe domeniul public. Aceste incidente au stârnit un val de nemulțumiri în rândul conducătorilor auto care susțin că măsurile luate de autorități nu sunt întotdeauna justificate.
- Publicitate -
În perioada 1 ianuarie – 14 februarie 2025, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală (DGPL), compartimentul auto abandonate, au aplicat 138 de somații pe caroseriile vehiculelor identificate pe domeniul public ce încalcă prevederile Legii nr. 421/2002. De asemenea, au fost preluate 19 sesizări telefonice la dispeceratul poliției și 31 de sesizări au fost depuse în format electronic și înregistrate la nivelul Primăriei Municipiului Constanța cu privire la autovehicule abandonate sau fără stăpân aflate pe domeniul public.
În urma acestor acțiuni, mai mulți șoferi somați au reacționat, susținând că sunt nedreptățiți deoarece mașinile acestora nu sunt abandonate.
„De mai bine de zece ani parcăm în același loc și nu au existat probleme.
Recent am avut o discuție în contradictoriu cu un vecin legat de locul de parcare, iar peste puțin timp am primit foaie în geam de la Poliția Locală prin care eram înștiințat că în zece zile trebuie să ne mutăm mașina pentru că este considerată mașină fără proprietar, deși am plătit și ne doream să plătim în continuare taxe pentru ea”, a declarat unul dintre șoferii afectați, pentru Cuget Liber.
Acest caz nu este singular, mai multe persoane își bănuiesc vecinii atunci când primesc somații de la autorități, deși aveau mașinile parcate legal și toate actele plătite.
„Așa mi-au făcut și mie. Îi deranja pe ei că stătea mașina de ceva timp în fața casei mele. Nu mai spun că pe stradă sunt mașini care nu au mai fost mișcate de ani de zile. Pe ele nu le vede nimeni?", a mai declarat o conducătoare auto.
Potrivit legii, un vehicul este considerat fără stăpân dacă nu are plăcuță de înmatriculare, este staționat pe domeniul public sau privat, iar proprietarul acestuia este necunoscut. De asemenea, vehiculele abandonate sunt cele care se află pe domeniul public sau privat de cel puţin șase luni, proprietarul este cunoscut, însă există indicii temeinice că acesta nu respectă condițiile legale pentru a circula pe drumurile publice.
În ceea ce privește nemulțumirea constănțenilor, reprezentanții Poliței Locale susțin că toate autovehiculele care au fost somate încalcă una dintre prevederile Legii 421/2002, iar acestea sunt verificate înainte de a fi luate astfel de măsuri.
„Poliţiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice acționează în permanență pentru eliberarea străzilor, trotuarelor și locurilor de parcare ocupate de vehicule care strică imaginea orașului, multe dintre ele fiind adevărate focare de infecție. Această inițiativă are ca scop îmbunătățirea aspectului urbanistic și prevenirea potențialelor pericole pentru siguranța publică", au transmis reprezentanții DGPL Constanța.