Peste 74.000 de apeluri la 112 au fost preluate, pe parcursul lui 2022, de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județeană (IPJ) Constanța, iar la aproximativ 90% dintre solicitări, din mediul urban, oamenii legii au ajuns la fața locului în mai puțin de zece minute. Acestea sunt câteva dintre informațiile făcute publice de reprezentanții inspectoratului, după ce, la începutul lunii februarie, a avut loc bilanțul activității desfășurate anul trecut.
- Publicitate -
Iar după ce au fost numărate solicitările, infracțiunile și infractorii prinși, polițiștii au ajuns la concluzia că anul trecut au fost în scădere numărul infracțiunilor sesizate, inclusiv în ceea ce privește furturile, lovirile sau alte violențe, furturile din locuință etc. La fel, a scăzut și numărul persoanelor decedate în urma accidentelor rutiere.
„În ceea ce priveşte situaţia operativă, în anul 2022, se constată o scădere cu 115 fapte a infracțiunilor sesizate, față de anul 2021. În acest sens, exemplificăm scăderea cu 2,04% a infracţiunilor comise contra persoanei și cu 1,4% a infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, în județul nostru, comparativ cu anul 2021. În ceea ce privește infracțiunile contra patrimoniului, se înregistrează o scădere cu 65 de fapte, comparativ cu anul 2021. Astfel, infracțiunile de furt din locuință au scăzut cu 7,43%, iar infracțiunile de distrugere cu 3,42%.
În acest sens, polițiștii au urmărit, în cursul anului 2022, să înlăture condiţiile care generează sau favorizează comiterea acestui gen de infracţiuni, iar activitățile de prevenire au avut scopul de a realiza o educaţie adecvată și o pregătire antiinfracţională cât mai bună a populaţiei, pentru a obţine o implicare cât mai mare a cetăţenilor şi a factorilor cu responsabilităţi în acest domeniu.
În ceea ce privește siguranța rutieră, din analiza datelor statistice se constată că, în anul 2022, a fost înregistrat același număr de accidente grave ca în 2021, în schimb numărul persoanelor decedate a înregistrat o scădere de 7,5%”, se arată în comunicatul IPJ Constanța.
Principalele cauze generatoare de accidente rutiere în anul 2022 au fost traversarea neregulamentară și viteza neadaptată la condițiile de drum.
În urma activităților desfășurate pe această linie, au fost constatate 1.532 de infracțiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, au fost aplicate peste 16.100 de sancţiuni contravenţionale, au fost reţinute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 3.524 de permise de conducere şi au fost retrase 955 de certificate de înmatriculare.
Pe de altă parte, se impune precizat că deficitul de personal a rămas tot în jurul procentului de 25%, precum în anii anteriori, deși, așa cum au arătat reprezentanții instituției, „gestionarea resurselor umane reprezintă o prioritate și s-a avut în atenţie, permanent, încadrarea funcţiilor din statul de organizare".