Viață de coșmar pentru tânăra ucisă și "aruncată" în parcul din Mangalia. "Tata mă dădea cu capul de pereți!"

de Florentina BOZÎNTAN Marţi, 08 August 2023 9000
O viață plină de greutăți și un sfârșit tragic, însângerat, greu de imaginat de oricine. De acestea a avut parte o copilă de 18 ani, din Vaslui. Provenea dintr-o familie săracă, cu cinci copii, și venise pe litoral pentru a munci. A fost omorâtă însă de cea pe care o credea prietena ei și alături de care venise la malul mării, iar apoi trupul neînsuflețit i-a fost abandonat sub o bancă, într-un parc din Mangalia.
Examinând imaginile surprinse de camerele de supraveghere video amplasate în zona parcului Diana din municipiul Mangalia, dar folosindu-se și de alte metode de investigație – inclusiv de un câine de urmă –, polițiștii de la Investigații Criminale, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, au pus cap la cap toate detaliile și au stabilit filmul teribil al crimei. Astfel, potrivit unor surse apropiate crimei, victima Alina Elena C. a fost omorâtă în camera de hotel de colega și prietena ei, Loredana A. Ambele erau din Vaslui și veniseră pe litoral să muncească; s-au angajat cameriste la același hotel din Saturn, iar între ele se pare că s-au iscat divergențe. Ulterior, în cadrul audierilor, suspecta a susținut că era geloasă și supărată pe Alina Elena pentru că își înșela iubitul, iar ea era „forțată” să o tot acopere.
Cert este că în seara de sâmbătă spre duminică, 5 spre 6 august, suspecta ar fi ucis-o pe amica ei cu un cuțit. După care i-a pus cadavrul într-un geamantan și a chemat un taxi. Sursele noastre spun că anchetatorii au deslușit și misterul celui de-al doilea suspect – căci pe camerele de supraveghere au fost surprinse, la un moment dat, două persoane care se deplasau prin parcul respectiv, fiind îmbrăcate cu haine închise la culoare. Ar fi vorba despre taximetristul la care a apelat suspecta, pentru a-l ruga să o ajute cu transportul până în Mangalia. După ce s-a descotorosit de trupul neînsuflețit în parc, suspecta s-a întors în camera de hotel, a curățat tot, iar dimineață s-a prezentat la locul de muncă, de unde a fost „săltată” de polițiști în cursul după-amiezii.

Bătută crunt de tatăl alcoolic, a reușit cu greu să scape, alături de mamă și frați

Tot până în cursul după-amiezii, vestea morții brutale a Alinei Elena a ajuns până în județul de reședință. Iar jurnaliștii de la „Vremea Nouă“, un cotidian local, au recunoscut-o ca fiind o tânără despre care au scris în urmă cu trei ani, pe când avea doar 15 ani și avea nevoie de ajutor, alături de frații și surorile ei, pentru a-și croi un drum în viață.
Astfel, Alina Elena C. provenea dintr-o familie cu cinci copii – doi băieți și trei fete –, în care tatăl consuma alcool în mod frecvent și îi bătea crunt. Ea rememora, pentru ziariști, cum, înainte de a fugi de acasă, a dat-o cu capul de pereți pentru greșeala fatală de a fi vorbit cu mama ei la telefon, care părăsise deja căminul conjugal împreună cu o parte din copii.
„De foarte multe ori dormeam pe afară, pe unde apucam, plânși și nemâncați, am făcut foamea mulți ani la rând. Mama și cu sora mea mai mică au reușit să plece de lângă tata, dar eu am rămas, pentru că nu voiam să mă mut, din nou, de la școală. Nu voiam să pierd colegii și profesorii de la școala din Delești. Am mai fost pentru vreo două luni la școala din Buda, dar nu m-am acomodat acolo. Pentru siguranța mea de acasă, am încercat și am făcut tot posibilul să «respect regulile», așa-zisele reguli, să mă conformez și să accept modul acesta de viață, astfel încât să îmi pot continua școala. A fost foarte greu cu tata, condițiile practic erau imposibil de acceptat. Sunt foarte multe de spus. Prin ce am trecut eu, mama și frații mei… Sunt momente greu de înțeles.. Doar în sufletul nostru se simte adevărata durere prin care trecem mereu. Eu am vrut mereu să merg la școală, să ajung la liceu și să reușesc să îmi fac un viitor cât de cât. De foarte multe ori nu aveam ce să mănânc și, chiar dacă aveam ceva acolo, nu puteam să mănânc pentru că mă ținea pe afară, dormeam pe unde apucam pe afară, iar dimineața mă duceam la școală nehrănită și obosită. Într-o noapte, a început să mă bată foarte tare, m-a dat cu capul de pereți, iar, într-un moment de pauză al lui, am încercat să o sun pe mama. Aveam un telefon micuț, nu prea mergea bateria la el și cu acesta încercam să mai țin legătura cu mama, fără ca el să știe, pentru că nu aveam voie să vorbesc cu ea. Nu mă lăsa el. M-am speriat foarte tare, am crezut că mă omoară. Motivul lui pentru care a acționat așa de brutal a fost că aflase el cumva că eu o mai sunam pe mama din când în când. Plângând, l-am rugat să nu mă mai bată, că nu mai rezist așa, dar el parcă nu a auzit. S-a înfuriat mai tare, a început să mă bată mai tare, mi-a tras două palme, am amețit și când mi-am revenit puțin a început să mă dea cu capul de pereți”, a povestit fata pentru „Vremea Nouă“.

Prietena suspectată de omor a fost reținută

După ce povestea ei de viață a fost făcută publică, afaceristul local Ionel Sandu i-a venit în ajutor și o ajuta, lunar, cu o sumă de bani. Iar tânăra i-a răsplătit atât pe el, cât și pe alții care îi sprijineau, căci era o elevă model. Tânăra suspectată de comiterea crimei a fost reținută, duminică seara, după audieri, de către procurorii constănțeni și urmează să fie prezentată Tribunalului Constanța cu propunere legală.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei