Deși aproape cinci milioane de portughezi trăiesc în afara granițelor, Portugalia a devenit, în ultimii douăzeci de ani, o "țară de imigranți". Cine sunt noii "portughezi" …
- Publicitate -
… Sunt brazilieni, ucraineni, români, moldoveni sau capoverdieni care încearcă să trăiască cum pot și cum știu mai bine: vânzându-și forța brațelor sau luptându-se pentru a obține o "hârtie" care să le certifice existența.
Primele grupuri părăsesc cartierele mărginașe în zori și, încă obosiți după munca depusă în ziua precedentă, se preling alene spre mijloacele de transport în comun, îndreptându-se spre Lisabona.
Cu ranițe sau cu saci de sport în spate, circa o sută de imigranți, legali sau ilegali, călătoresc spre Campo Grande …
"Căutătorii" de locuri de muncă
Mai e puțin încă până să răsară soarele și ei beau câte "una mică", pentru a-și mai alina durerea sau mănâncă friptură, pentru a-și umple stomacurile, la o rulotă veche care stă să se prăbușească. Un pic mai jos de a doua intersecție, pe unde, în fiecare dimineață, trec mii de portughezi care merg la serviciu, un viaduct e gazda unei piețe de muncă inopinate. Imigranții vin aici pentru a-și vinde forța de muncă. După ce-i evaluează, angajatorii "cumpără". Sau nu cumpără …
Domingo, în vârstă de douăzeci și opt de ani, are baftă. Va munci, aproape sigur, pe un șantier. Când și cum va fi plătit … "niciodată nu se știe". E necăjit pentru că trebuie să-și plătească datoriile. Angolanul subțirel, ușor încovoiat după atâția ani de muncă grea, a fost selecționat pentru un șantier care va fi inaugurat, peste puțin timp, în Cascais.
Recrutarea se face în fiecare zi de luni, săptămână de săptămână. Cineva rămâne însă, totdeauna, pe dinafară … Fie pentru că nu se pricepe la nimic, fie pentru că nimeni nu-l cunoaște și patronii se tem că ar putea avea probleme. Chiar și așa, cei care nu și-au găsit de muncă se întorc miercurea, în zori. Vin din nou acolo, în speranța că o mașină va opri și-i va lua la lucru. Sosesc de la ora șase dimineața și, fără să piardă timpul, se așează între trotuar și stațiile de autobuz, în fața vechiului local pentru bingo al Sportingului.
Bafta și norocul imigranților
E destul de greu să fii "selecționat" miercurea. Asta se întâmplă doar când angajatorii sunt nemulțumiți de "prestația" cuiva, în primele zile de lucru, și încearcă să-l înlocuiască.
Unul dintre cei veniți acolo în căutarea norocului e român. Nimeni nu l-a auzit scoțând vreo vorbă … Stă într-un colț, ascuns în spatele unui ziar. Înăltuț și voinic, proaspăt bărbierit, nu pare să aibă mai mult de 22-23 de ani. E extrem de timid, iar teama de a se apropria de mașinile angajatorilor i se citește pe față…
Imigranții sunt avertizați încă de la început: "Vă plătim la săptămână, dar mai întâi trebuie să vedem cum munciți! Rămân numai cei care știu meserie!" Nu se negociază, condițiile sunt acceptate de către toți cei care caută un loc de muncă. Pentru cine nu e legalizat, nu există alternativă. E singura șansă de a munci fără a avea documente. "Cei care ne angajează sunt avantajați dar, dacă lucrurile merg rău, nimeni nu ne ajută. Patronii știu asta mai bine decât oricine altcineva!", spune Carlos Alberto, un brazilian de 33 de ani. E în Portugalia de doi ani. Locuiește în Buraca, împreună cu soția și cu cele trei fetițe și recunoaște că-i e dor de casă, de orașul său natal, Minheiro. E îmbrăcat într-un tricou cu numărul 9, al selecționatei aurii-verde. Spune că-i poartă noroc.
Carlos Alberto a fost recrutat luni pentru un șantier, în Loures. "Lucrurile merg bine, deocamdată … Spun deocamdată pentru că, întotdeauna, totul depinde de dispoziția patronului. Normal, ne-a promis între 50 și 75 de euro pe zi …". Imigranții își încasează banii la sfârșitul săptămânii. Când îi încasează …
(va urma)
Constantin Florescu
Deși aproape cinci milioane de portughezi trăiesc în afara granițelor, Portugalia a devenit, în ultimii douăzeci de ani, o "țară de imigranți". Cine sunt noii "portughezi" …
… Sunt brazilieni, ucraineni, români, moldoveni sau capoverdieni care încearcă să trăiască cum pot și cum știu mai bine: vânzându-și forța brațelor sau luptându-se pentru a obține o "hârtie" care să le certifice existența.
Primele grupuri părăsesc cartierele mărginașe în zori și, încă obosiți după munca depusă în ziua precedentă, se preling alene spre mijloacele de transport în comun, îndreptându-se spre Lisabona.
Cu ranițe sau cu saci de sport în spate, circa o sută de imigranți, legali sau ilegali, călătoresc spre Campo Grande …
"Căutătorii" de locuri de muncă
Mai e puțin încă până să răsară soarele și ei beau câte "una mică", pentru a-și mai alina durerea sau mănâncă friptură, pentru a-și umple stomacurile, la o rulotă veche care stă să se prăbușească. Un pic mai jos de a doua intersecție, pe unde, în fiecare dimineață, trec mii de portughezi care merg la serviciu, un viaduct e gazda unei piețe de muncă inopinate. Imigranții vin aici pentru a-și vinde forța de muncă. După ce-i evaluează, angajatorii "cumpără". Sau nu cumpără …
Domingo, în vârstă de douăzeci și opt de ani, are baftă. Va munci, aproape sigur, pe un șantier. Când și cum va fi plătit … "niciodată nu se știe". E necăjit pentru că trebuie să-și plătească datoriile. Angolanul subțirel, ușor încovoiat după atâția ani de muncă grea, a fost selecționat pentru un șantier care va fi inaugurat, peste puțin timp, în Cascais.
Recrutarea se face în fiecare zi de luni, săptămână de săptămână. Cineva rămâne însă, totdeauna, pe dinafară … Fie pentru că nu se pricepe la nimic, fie pentru că nimeni nu-l cunoaște și patronii se tem că ar putea avea probleme. Chiar și așa, cei care nu și-au găsit de muncă se întorc miercurea, în zori. Vin din nou acolo, în speranța că o mașină va opri și-i va lua la lucru. Sosesc de la ora șase dimineața și, fără să piardă timpul, se așează între trotuar și stațiile de autobuz, în fața vechiului local pentru bingo al Sportingului.
Bafta și norocul imigranților
E destul de greu să fii "selecționat" miercurea. Asta se întâmplă doar când angajatorii sunt nemulțumiți de "prestația" cuiva, în primele zile de lucru, și încearcă să-l înlocuiască.
Unul dintre cei veniți acolo în căutarea norocului e român. Nimeni nu l-a auzit scoțând vreo vorbă … Stă într-un colț, ascuns în spatele unui ziar. Înăltuț și voinic, proaspăt bărbierit, nu pare să aibă mai mult de 22-23 de ani. E extrem de timid, iar teama de a se apropria de mașinile angajatorilor i se citește pe față…
Imigranții sunt avertizați încă de la început: "Vă plătim la săptămână, dar mai întâi trebuie să vedem cum munciți! Rămân numai cei care știu meserie!" Nu se negociază, condițiile sunt acceptate de către toți cei care caută un loc de muncă. Pentru cine nu e legalizat, nu există alternativă. E singura șansă de a munci fără a avea documente. "Cei care ne angajează sunt avantajați dar, dacă lucrurile merg rău, nimeni nu ne ajută. Patronii știu asta mai bine decât oricine altcineva!", spune Carlos Alberto, un brazilian de 33 de ani. E în Portugalia de doi ani. Locuiește în Buraca, împreună cu soția și cu cele trei fetițe și recunoaște că-i e dor de casă, de orașul său natal, Minheiro. E îmbrăcat într-un tricou cu numărul 9, al selecționatei aurii-verde. Spune că-i poartă noroc.
Carlos Alberto a fost recrutat luni pentru un șantier, în Loures. "Lucrurile merg bine, deocamdată … Spun deocamdată pentru că, întotdeauna, totul depinde de dispoziția patronului. Normal, ne-a promis între 50 și 75 de euro pe zi …". Imigranții își încasează banii la sfârșitul săptămânii. Când îi încasează …
(va urma)
Constantin Florescu
