VIDEO! Accident cu doi MORȚI, pe E85. Tinerii transmiteau LIVE PE FACEBOOK

de Cuget Liber Vineri, 20 Iulie 2018 1887
Un grav accident rutier s-a petrecut joi seara pe E85, în județul Vrancea, doi tineri din localitatea Slobozia Bradului pierzându-și viața după ce mașina în care se aflau a intrat într-un cap de pod, scrie romaniatv.net
Accidentul s-a petrecut în zona Popasului Tâmboiești. Șoferul, un tânăr de 19 ani, a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina într-un cap de pod. Toate cele patru persoane aflate în mașină au fost rănite, însă două dintre ele au fost declarate decedate la scurtă vreme după ce au fost duse la spitalul din Focșani.
Cei decedați sunt un tânăr de 18 ani, din Odobești, și celălalt minor 14 ani, din Slobozia Bradului, ambii pasageri. În același accident sunt diagnosticați ca fiind răniți ușor conducătorul auto de 19 ani și un minor de 17 ani, ambii din Slobozia Bradului.
Conducătorul auto a pierdut controlul volanului pe fondul carosabilului umed și al vitezei excesive.
La volanul mașinii adusă din Regatul Unit, cu postul de conducere pe partea dreaptă se afla un tânăr de 18 ani din Slobozia Bradului. În stânga lui, asigurându-se că "aventura" lor este privită de cât mai mulți prieteni, transmitea live un altul. Totul avea să dureze puțin peste 1 minut. Conform transmisiei, 1minut și 33 de secunde. Finalul transmisiei surprinde țipetele celor patru și momentul în care telefonul cade din impact.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei