Duminică, 07 Iunie 2026

VIDEO / Focuri de armă pe mare. Pescador turcesc, depistat în zona economică exclusivă a României

de Andreea PERHAIȚĂ Luni, 15 Martie 2021 1423 1 min citire
VIDEO / Focuri de armă pe mare. Pescador turcesc, depistat în zona economică exclusivă a României
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat, în zona economică exclusivă a României, un pescador sub pavilion Turcia, care desfășura activități de pescuit ilegal . 
 
În data de 14.03.2021, polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanța, acţionând în baza unei informații, au executat o misiune de patrulare cu nava MAI 0201, în zona economică exclusivă a României. Astfel, la o distanță de  aproximativ 48 mile marine de localitatea Sf. Gheorghe, a fost detectat un pescador pavilion Turcia care desfășura activități de pescuit ilegal. 
Poliţiştii de frontieră de pe nava Gărzii de Coastă au efectuat somaţiile legale pentru oprirea ambarcaţiunii folosind mijloace radio, semnale optico-vizuale și acustice. „Având în vedere că pescadorul vizat nu a răspuns somațiilor, poliţiştii de frontieră au întreprins gradual demersuri specifice, constând în executarea de foc de avertisment prin utilizarea armamentului de la bordul navei. Menţionăm, că pe timpul acţiunii nu a fost rănită nicio persoană şi nu au rezultat pagube materiale", transmit reprezentanţii Gărzii de Coastă.
Ulterior măsurilor întreprinse, pescadorul pavilion Turcia a părăsit zona economică exclusivă a României, totodată fiind informată Garda de Coastă din Turcia în vederea dispunerii măsurilor legale faţă de pescadorul turcesc.
De asemenea, poliţiştii de frontieră au desfășurat activități de recuperare a plaselor de pescuit, până în prezent fiind recuperate din mare un număr de 47 de plase de pescuit în lungime de aproximativ 50 m fiecare, acţiunea urmând a fi continuată împreună cu reprezentanţii ANPA.
În cauză, poliţiştii de frontieră s-au sesizat din oficiu și au întocmit lucrare penală sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de pescuit comercial sau sportiv fără licență sau autorizație de pescuit și pescuitul cu alte unelte sau scule neautorizate.
Taguri
Articolul anterior O soluţie pentru datornicii la bănci
Articolul următor Cum obţinem un preţ corect la energia electrică

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei