Duminică, 07 Iunie 2026

VIDEO. Percheziții la persoane care ar fi sustras carduri bancare de la vârstnici, pe care îi lăsau apoi fără bani

de Alina DRACOPOL Miercuri, 15 Iunie 2022 198 < 1 min citire
VIDEO. Percheziții la persoane care ar fi sustras carduri bancare de la vârstnici, pe care îi lăsau apoi fără bani
În această dimineață, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Bistrița efectuează trei percheziții la locuințele unor persoane din Bistrița, bănuite de comiterea infracțiunilor de acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, furt calificat și tăinuire.
Perchezițiile sunt desfășurate pentru documentarea activității infracționale a cinci persoane, într-un dosar aflat în instrumentarea polițiștilor Biroului Investigații Criminale Bistrița, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud.
Din investigațiile efectuate, a reieșit faptul că, începând cu anul 2020 și până în prezent, persoanele bănuite ar fi sustras de la mai multe persoane vârstnice carduri bancare, prin diverse metode, ar fi obținut PIN-urile acestora, după care ar fi extras diverse sume de bani.
Prejudiciul cauzat a fost estimat la aproximativ 20.000 de lei.
La activități participă luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și polițiști criminaliști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
foto: captura video
Taguri
Articolul anterior VIDEO LIVE şi DECLARAŢII / EVENIMENT IMPORTANT LA CONSTANŢA! Preşedinţii Macron şi Iohannis - întâlnire la Baza 'Mihail Kogălniceanu'
Articolul următor Sfaturi de la Poliție pentru prevenirea furturilor din locuințe: banii și bijuteriile, în topul bunurilor vizate de hoți!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei