Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus, ieri, condamnarea definitivă a violatorilor fiicei fostului senator Sabin Ivan, care, în vara anului trecut, a fost luată pe sus de pe strada Soveja și violată, de mai mulți indivizi, în cartierul Anadalchioi.
- Publicitate -
Elvis Iusein, de 21 de ani, din Nuntași, și Orhan Sachir, de 31 de ani, din Constanța, vor sta după gratii opt ani, pentru că, în noaptea de 1 spre 2 iunie 2011, au violat-o pe I.S., fiica fostului senator de Constanța, Sabin Ivan. Complicea lor, Azis Ipechi, a fost condamnată la un an de închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru comiterea infracțiunilor de încercarea de a determina mărturia mincinoasă și favorizarea infractorului. De asemenea, magistrații au dispus ca inculpații să plătească victimei suma de 50.000 de lei reprezentând daune morale. Sentința este definitivă.
Totul s-a întâmplat în noaptea de 1 spre 2 iunie 2011, în jurul orei 1.30, când Sabina Ioana, de 20 de ani, se întorcea de la o petrecere cu o prietenă de-a sa. Cele două fete se aflau pe strada Soveja când au fost abordate de indivizi dubioși. Victima a fost luată cu forța și băgată într-o mașină, pe când prietena sa a fost reținută de un alt individ, pentru a nu putea interveni.
Fata a fost însă dusă în spatele unor blocuri din cartierul Anadalchioi, unde cei doi indivizi au supus-o la perversiuni sexuale. Nemulțumiți de prestația fetei, care plângea și încerca să fugă din mâinile lor, indivizii au dus-o pe strada Ștefăniță Vodă, unde, într-un gang, au dezbrăcat-o și au violat-o. Mai mult decât atât, Elvis Iusein și Orhan Sachir au oferit-o pe fată și altor prieteni de-ai lor, contra sumei de 30 de lei.
Imediat cum a scăpat din ghearele violatorilor, tânăra s-a prezentat la Poliție, unde a depus plângere. În mai puțin de 24 de ore, indivizii au fost prinși și arestați.