Polițiștii rutieri constănțeni au acționat pe principalele cauze generatoare de accidente rutiere, punând accentul, și de această dată, pe șoferii care nu respectă limita legală de viteză. Astfel, oamenii legii au aplicat 121 de amenzi. Cei mai sancționați (71) au fost șoferii care au apăsat pe pedala de accelerație mai mult decât le permitea legea. De asemenea, 17 conducători auto au fost prinși fără centura de siguranță, iar 13 pietoni au fost sancționați pentru că au traversat neregulamentar.
- Publicitate -
"Respectați viteza maximă legal admisă pe sectorul de drum pe care circulați, reduceți viteza în apropierea marcajelor pieto-nale, adaptați permanent viteza la condițiile meteo și de trafic și evitați orice preocupare care v-ar putea distrage atenția în timpul condusului", a precizat Cristina Vasile, purtătorul de cuvânt al Serviciului Rutier Constanța.
În plus, polițiștii rutieri au reținut patru permise de conducere, dintre care două pentru depășirea limitei legale admisă de viteză cu peste 50 de kilometri pe oră.