Vizită oficială a șefului Statului Major General în Republica Slovenia

de Andreea ILIESCU Vineri, 18 Octombrie 2013 444
Generalul-locotenent Ștefan Dănilă, șeful Statului Major General, a efectuat o vizită oficială în Slovenia, la invitația omologului său. În cadrul întrevederii avute cu șeful Statului Major General sloven, generalul de brigadă Dobran BO®IÈ, au fost abordate subiecte privind stadiul cooperării bilaterale, analiza inițiativelor regionale la care participă cele două armate, proiectele de cooperare viitoare, situația de securitate din regiune și perspectivele evoluției acesteia. 

"Participarea României și Sloveniei în operațiunile NATO din Afganistan și Balcani, la realizarea de capabilități multinaționale strategice care sunt puse la dispoziția Alianței și noi proiecte în cadrul inițiativelor Smart Defence și Connected Forces demonstrează sprijinul clar al ambelor țări pentru procesul de transformare aliat", a transmis generalul-locotenent Ștefan Dănilă. 
Totodată, a fost reiterat faptul că, fără un angajament ferm pe termen mediu și lung în Afganistan, există riscul diluării succeselor majore înregistrate până în acest moment. 

"România înțelege că asigurarea stabilității în Afganistan și după 2014 este esențială pentru a susține succesul misiunii ISAF. În acest sens, se analizează posibilitățile concrete de participare la noua misiune NATO Resolute Support și se așteaptă finalizarea negocierilor cu statul afgan precum și aprobarea documentelor de planificare aliate", a mai precizat șeful SMG român.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei