Zeci de avioane NATO participă la exerciţiul nuclear Steadfast Noon

de Isabel Andreea ANDRIEȘ Luni, 17 Octombrie 2022 348
NATO a anunțat că va lansa luni exercițiul nuclear anual "Steadfast Noon", în cadrul căruia până la 60 de avioane vor participa la zboruri de antrenament deasupra Belgiei, Mării Nordului și Marii Britanii, pentru a exersa folosirea bombelor nucleare, potrivit Antena3

Exercițiile nucleare - care nu implică bombe reale - au loc pe fondul unor tensiuni sporite după ce Rusia a amenințat în repetate rânduri cu lovituri nucleare în Ucraina, în urma unor eșecuri militare majore pe câmpul de luptă din această țară.

"Steadfast Noon" este posibil să coincidă cu exercițiile nucleare anuale ale Moscovei, denumite "Grom", care se desfășoară în mod normal la sfârșitul lunii octombrie și în cadrul cărora Rusia își testează bombardierele, submarinele și rachetele cu capacitate nucleară.
NATO a declarat că exercițiile occidentale nu au fost determinate de ultimele tensiuni cu Rusia.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei