Alte 19 cadre medicale ale Spitalului Militar "Dr.Alexandru Popescu" Focșani, din cele 110 care au fost testate, au fost confirmate pozitiv la infecția cu COVID-19, potrivit reprezentanților unității medicale, citați de Agerpres. În cursul zilei de joi au fost confirmate pozitiv la COVID-19 un număr de 20 de cadre medicale, la care se adaugă alte două persoane confirmate în ziua precedentă.
- Publicitate -
"Din 110 persoane testate, 19 persoane au fost depistate pozitiv la infecția cu COVID-19, astfel că numărul total al persoanelor infectate a ajuns la 41. Persoanele confirmate au fost îndrumate către secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Focșani, pentru internare. Restul personalului se află la domiciliu, în izolare. Continuă testarea contacților persoanelor confirmate, precum și a celor care vor prezenta simptome", a declarat, vineri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al spitalului, Valentin Roman. Potrivit acestuia, unitatea medicală va rămâne închisă până la finalizarea anchetei epidemiologice.
Spitalul Militar Focșani a fost închis, miercuri, pentru 48 de ore, pentru dezinfecție generală, după ce două cadre medicale au fost depistate pozitiv pentru COVID-19, iar pacienții spitalului au fost externați. În unitatea medicală, unde își desfășoară activitatea un număr de 340 de angajați, s-a făcut dezinfecție generală.