Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Zi tristă pentru Poliția Constanța. Au mai pierdut un coleg de nădejde

de Andreea PERHAIȚĂ Marţi, 08 Ianuarie 2019 679 < 1 min citire
Zi tristă pentru Poliția Constanța. Au mai pierdut un coleg de nădejde
Poliția Constanța a pierdut ieri încă un coleg. Agentul șef principal de poliție Gabriel Țurcanu a pierdut lupta cu boala, ieri, și a plecat la cele sfinte. Colegii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au transmis un mesaj dureros.
"Cu profundă tristețe anunțăm plecarea timpurie dintre noi a colegului și prietenului nostru agent șef principal de poliție Țurcanu Gabriel, în vârstă de 47 de ani care, la data de 7 ianuarie a.c., a încetat din viață.
Agentul de poliție își desfășura activitatea în cadrul Compartimentului de Ordine și Siguranță Publică al Poliției stațiunii Neptun. Precizăm faptul că și-a desfășurat activitatea în structurile de poliție constănțene, începând cu data de 1 aprilie 2006, anterior activând în cadrul jandarmeriei.
Polițistul a fost un profesionist și un bun coleg iar trecerea prematură în neființă a lăsat în sufletele noastre sentimente de mare tristețe și regret.
Colectivul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța transmite sincere condoleanțe și întreaga compasiune familiei. Dumnezeu să te odihnească în pace, Gabi!", au anunțat colegii agentului șef Gabriel Țurcanu. 
Taguri
Articolul anterior Nava americană de desant "USS Fort McHenry", vizită în Portul Constanța
Articolul următor Greblă, despre suspendarea lui Iohannis: Juridic-constituțional există motive pentru a declanșa procedura de suspendare

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei