Duminică, 07 Iunie 2026

Ziua Armatei României, sărbătorită de marinarii militari în şase garnizoane din ţară

de Sorin MIHALACHE Vineri, 25 Octombrie 2024 247 1 min citire
Ziua Armatei României, sărbătorită de marinarii militari în şase garnizoane din ţară
Forţele Navale Române sărbătoresc, vineri, 25 octombrie, Ziua Armatei României în garnizoanele Bucureşti, Constanţa, Brăila, Mangalia, Tulcea şi Babadag, unde se vor organiza ceremonii militare şi religioase pentru cinstirea memoriei eroilor Patriei.
Reprezentanţi ai Statului Major al Forţelor Navale vor fi prezenţi la Bucureşti, începând cu ora 10,00, la ceremoniile militare organizate la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol I, şi de la ora 12,00, la Monumentul Eroilor Patriei din cel de-Al Doilea Război Mondial, din faţa Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, şi la Monumentul Eroilor Căzuţi în Teatrele de Operaţii şi pe Teritoriul României din faţa Palatului Naţional al Copiilor.
De asemenea, reprezentanţi ai instituţiilor militare de învăţământ din Forţele Navale şi ai Centrului de Scafandri vor participa, vineri şi sâmbătă, cu standuri de reprezentare şi cu o expoziţie de tehnică specifică, în curtea Palatului Regal din Bucureşti, în cadrul Evenimentului „ONOR Armatei României”, organizat pe Calea Victoriei de Ministerul Apărării Naţionale, împreună cu Primăria Municipiului Bucureşti şi Asociaţia O.N.O.R. - Oameni, Naţiune, Onoare, Respect.
La Constanţa, ceremonia militară şi religioasă va avea loc la „Monumentul Victoriei” din Parcul Arheologic, începând cu ora 10,00. La ora 19,00, militarii Forţelor Navale Române se vor retrage cu torţe pe itinerariul Sala Sportului - Bulevardul Tomis - Strada Traian - Parcul Arheologic - Monumentul Victoriei.
La Mangalia, vor fi depuse coroane şi jerbe de flori, începând cu ora 9,00, la Complexul Monumental din Piaţa Republicii.
La Brăila, militarii Flotilei Fluviale vor participa la ceremonia militară şi religioasă care se va desfăşura, de la ora 10,00, la „Ansamblul Comemorativ al Eroilor Neamului”.
La Tulcea, ceremonia militară şi religioasă va avea loc începând cu ora 10,00, la Cimitirul Eroilor, iar la Babadag infanteriştii marini vor participa la ceremonia militară şi religioasă care va avea loc la Monumentul Eroilor, începând cu ora 10,00.
Taguri
Articolul anterior Administraţia locală din Techirghiol oferă ajutoare de încălzire pentru sezonul rece
Articolul următor BEC a respins contestaţiile AUR privind constituirea birourilor electorale ale secţiilor din străinătate

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei