În urmă cu puțin timp, pe Autostrada A2, km 69, sensul București-Constanța, a avut loc un accident în care au fost implicate 3 autovehicule. Nu au rezultat răniți. Un copil din unul din autovehiculele implicate în evenimentul rutier s-a speriat foarte tare și va fi supus unor investigații medicale.
- Publicitate -
Poliția va stabili cauzele și modul producerii accidentului în urma măsurătorilor și a cercetărilor.
La fața locului se află și echipele de intervenție ale S.D.N. Călărași - D.R.D.P. Constanța pentru degajarea carosabilului.
În zonă, traficul rutier se desfășoară dirijat pe banda 1 și pe banda de urgență.