Ardeleanul şi Mobra sa minune

de Cuget Liber Luni, 22 Februarie 2021 382
La un raliu moto, un ardelean cu o Mobră, un japonez cu Honda şi un american cu Harley Davidson. Nu mult după start, se petrece un accident şi sunt toţi internaţi în spital. Americanul este întrebat:
- Bine mă, tu cu motocicleta ta, cu stabilitate şi putere, ai făcut accident?
- Păi, să vedeţi, la 160 km/h, când am ajuns în curbă, mi-a ieşit ceva în faţă, am încercat să evit, nu am putut să redresez şi uite-mă acum, aici, cu picioarele rupte.
Şi japonezul este întrebat:
- Tu ce-ai păţit, că şi motocicleta ta este dintre cele mai bune?
- Păi, mergeam cu 180 km/h, la curbă mi-a ieşit ceva în cale, am încercat să evit, nu am reuşit să redresez şi uite-mă acum, aici, cu gâtul rupt.
În fine, îi vine rândul şi ardeleanului să-şi spună povestea.
- Dar tu ce-ai mai păţit cu motocicleta aceasta de nu aleargă nici măcar 60 km/h?
- Eu mergeam cu 50 km/h şi când ceilalţi doi au trecut pe lângă mine, am crezut că stau pe loc şi am vrut să cobor. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Fun

Ultima oră

Titlurile zilei