Pe când era copil, Bulă s-a întâlnit pe stradă cu un vecin care se întorcea, călare pe măgar, dintr-o călătorie. Omul l-a salutat, l-a întrebat ce era nou prin mahala şi, în mod special, ce mai făcea pisica lui, o pisică roşcată la care ţinea foarte mult.
- Publicitate -
- A, pisica ta a murit, i-a spus Bulă.
- E o veste foarte tristă, nu puteai să mi-o spui mai pe ocolite?
- Şi cum ar fi trebuit să ţi-o spun?
- Puteai să-mi spui, de pildă: „Era foarte cald, pisica ta a vrut să se plimbe pe acoperiş, dar ţigla era fierbinte, pisica a sărit, a alunecat, a vrut, săraca, să se agaţe de streaşină şi a căzut...”. Ceva de genul ăsta! Ca să am timp să mă pregătesc!
- Te rog să mă ierţi, i-a spus tânărul Bulă.
- Ei, asta e, a spus vecinul. E trist, dar ce pot să fac? Biata pisicuţă... Mai bine spune-mi: ce face scumpa mea soţie?
- A, da, tocmai voiam să-ţi spun. Era foarte cald, soţia ta a vrut să se plimbe pe acoperişul-terasă, ca să se răcorească...
