Joi, 04 Iunie 2026

Bancuri

de Cuget Liber Luni, 29 Septembrie 2008 695 < 1 min citire
Un alpinist neasigurat stătea să cadă de pe un perete de stâncă. Abia se mai ținea cu o mână deasupra hăului. Se uită la cer și strigă disperat:
- Doamne, e cineva acolo?
Se aude o voce gravă:
- Da, fiule!
- Ce să fac ca să nu mă zdrobesc de pământ?
- Roagă-te să-ți fie iertate păcatele și desprinde-te de stâncă fără teamă. Se gândește puțin alpinistul, apoi strigă iar:
- Altcineva mai e acolo ?
Un fost student la politehnică s-a transferat la Institutul Teologic.
În timpul unei prelegeri, acesta ațipește. Părintele se apropie și-l întreabă:
- Ce este forța dumnezeiască?
Studentul, trezindu-se, răspunde repezit:
- Masa dumnezeiască ori accelerația dumnezeiască…
Un cuplu se ceartă în stradă:
- Îți voi demonstra că nu valorezi nimic! îi spune soțul soției, făcându-i semn unui taximetrist și întrebându-l:
- Cât îmi luați până la aeroport?
- Până acolo vă costă 30 lei.
- Și cu soția mea?
- Tot atât.
- Vezi? Nu valorezi nimic!
Taguri
Articolul anterior "Se sperăm că-l voi «opera» eu pe doctorul Pătruț"
Articolul următor Povești triste cu mame care mor la nașterea pruncilor

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Fun

Bancuri
Cuget Liber

Ultima oră

Titlurile zilei