Nu contează că este menajeră în Italia, are mașină de fițe și o vilă cum n-a mai văzut Parisul. Oamenii din jur trebuie să o trateze cu respect. Se oprește în fața unui magazin de electrice, din poșetă scoate toate inelele și brățările de aur și intră mândră în magazin. E coadă. Vânzătorii nu o bagă în seamă, iar ea se agită, spunând cât poate de tare:
- Publicitate -
- În Italia clientul este respectat! Doar aici aștept ore întregi pentru un bec cu sponsori!
Se face liniște. Oamenii încep să râdă. O vânzătoare se apropie mirată:
- Vă cer scuze, doamnă, dar era altcineva înaintea dumneavoastră și a trebuit să îl servesc! Ce doriți dumneavoastră?
- Două becuri cu sponsori!
- Glumiți cu noi, doamnă? Din păcate, nicăieri în lume nu s-a inventat așa ceva! Fiecare plătește ceea ce consumă!
- Nu mă mai prostiți! A cumpărat fratele meu ieri de la dumneavoastră un bec cu sponsori. Din acela modest.
- Cine este modest, becul sau fratele dumneavoastră?
- Becul, firește, și nu mai faceți mișto de mine! Când trece o mașină sau vine cineva, becul se aprinde singur, că este cu sponsori, ce mare greutate!
- Cu senzori, doamnă, nu cu sponsori!
Lumea râde cu lacrimi.
- Dar eu ce-am zis? Înțeleg că nu sunteți serviabilă, dar mai sunteți și surdă? Ce, credeți că nu știu să vorbesc?