Mulla Nasrudin ședea în prăvălia sa de ceai când sosi un vecin care voia să-i vorbească.
- Publicitate -
- Mulla, mă căsătoresc și sunt tare emoționat, îi spuse vecinul. Tu nu te-ai gândit niciodată să te căsătorești?
Nasrudin îi răspunse:
- Ba da, m-am gândit. Și când eram tânăr, mi-o doream foarte mult. Voiam să găsesc soția perfectă. Am pornit la drum pentru a o găsi și am mers la Damasc. Acolo am întâlnit o femeie frumoasă, plină de grație, distinsă și foarte spirituală, dar care nu cunoștea lumea. Am pornit atunci din nou la drum, îndreptându-mă spre Isphahan. Acolo am întâlnit o femeie pe cât de spirituală, pe atât de mondenă, frumoasă din multe puncte de vedere, dar nu reușeam să comunicăm. La urmă, am mers la Cairo și, după multe căutări, am găsit-o. Era profundă, plină de grație, frumoasă din toate punctele de vedere, în largul ei atât în lume, cât și în imperiile care o transcend… Simțeam că am găsit femeia perfectă.
- Atunci de ce n-ai luat-o de soție, Mulla? îl întreba prietenul.
- Bietul de mine, spuse Nasrudin clătinând din cap, și ea căuta soțul ideal!
