Joi, 04 Iunie 2026

Când românu-și umflă mușchii…

de Cuget Liber Miercuri, 21 Septembrie 2011 847 1 min citire
S-a organizat un concurs internațional prin care concurenții aveau de urcat până la etajul o sută, după ce în prealabil consumau o găleată de fasole, condiția era să nu-și facă necesitățile.
Primul concurent, un american, urcă până la etajul 45 și nu mai rezistă, este descalificat.
Al doilea concurent, un rus, urcă până la etajul 75 și nu mai rezistă, este și el descalificat.
Al treilea concurent, un român, era cel mai hotărât să-și umfle mușchii la maxim. Așa că urcă până la etajul 80 și nu mai rezistă, vede un căruț cu un copil, îi dă scutecele la o parte și își pune… greutatea acolo, ajunge la etajul 90, iar nu mai rezistă, vede un cetățean beat, îi trage jos pantalonii, își pune… greutatea, apoi îi trage în sus.
Cu tot efortul depus, la etajul 99 iar nu mai rezistă, își scoate disperat batista, face nevoile în ea, o aruncă jos, apoi ajunge sus și câștigă trofeul.
A doua zi, în presa vremii era scris cu litere mari: "În timp ce românul urca spre câștigarea trofeului s-au întâmplat unele lucruri fenomenale, respectiv a fost găsit un copil ale cărui nevoi fiziologice îi depășeau greutatea, un cetățean beat, care și-a făcut nevoile între pantaloni și izmene, iar un proiectil neidentificat a căzut în capul unui cetățean, care a decedat în drum spre spital…
Taguri
Articolul anterior Polițistul și autobuzul
Articolul următor Cocoșul preotului…

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Fun

Bancuri
Cuget Liber

Ultima oră

Titlurile zilei