Ion și Gheorghe se întorceau acasă de la București. Se duc ei la gară, se urcă în trenul de Dej și intră într-un compartiment, unde iau loc și încep să discute.
- Publicitate -
- Auzi, mă Ioane, da cât face trenul aista până la Dej?
- Apoi mult, mă Gheorghe, tătă ziua.
- Da oare ce-om face noi atâta timp?
- D’apoi ce să facem, vorbim.
- Și ce să vorbim noi toată ziua, mă?
- Știu eu? Hai să spunem ghicitori.
Zis și făcut.
- Ia zi, Gheo, ce e mic, negru și stă la mine în curte?
Trece un timp, ajunge trenul pe la Ploiești.
- Auzi, Ioane, da’ are blană?
- Are, mă.
Pe la Brașov, Gheorghe întreabă din nou:
- Ioane, are și patru picioare?
- Are, mă.
Spre Sighișoara, dialogul continuă:
- Și îl ții în lanț, mă?
- Da, îl țin în lanț.
La Blaj:
- Nu-i așa că e rău? Mușcă, nu?
- Mușcă, mă, dacă nu te știe.
Ajunge trenul și la Teiuș.
- Mă, Ioane, n-o fi câinele?
- Ba câinele-i, mă. Da’ tu mare prost ești. Ce ți-a trebuit atâta timp ca să ghicești?
În gară la Apahida răspunde și Gheorghe, supărat:
- Auzi, mă? Prost ești tu. Eu știam de la București, da’ dacă spuneam de atunci, ce mai vorbeam noi atâta drum?
