Iepurașul își făcea lucrarea de licență. Curioasă, vulpea, trecând prin zonă, îl întreabă:
- Publicitate -
- Ce faci iepurașule, despre ce scrii tu acolo?
- Am început lucrarea de cercetare despre cum este mâncată vulpea de către iepuraș.
- Ha, ha, ha, păi cum o să mănânce un amărât de iepuraș o vulpe? Poate invers!
- Cercetare științifică, vulpeo! Dacă nu crezi, te aștept diseară la vizuină.
Dimineața, pădurea uimită de mirare: în fața vizuinii, pielea vulpii era întinsă la uscat.
Curios, lupul apare și el la iepuraș și îl întreabă:
- Despre ce scrii tu acolo, iepurașule?
- Sunt la cercetarea propriu-zisă din lucrarea de licență, studiez cum e mâncat lupul de către iepuraș.
- Ha, ha, ha, cum o să mănânce un amărât ca tine un lup mare și tare ca mine?
- Asta e cercetare științifică serioasă! Dacă nu crezi, ne vedem diseară la vizuină.
Dimineața, stupoare mare în toată pădurea: pielea lupului era întinsă la uscat lângă cea a vulpii!
Nemairezistând, ursul o apucă și el spre iepuraș și îl întreabă:
- Despre ce mai scrii tu acolo, iepurașule?
- Sunt deja la concluziile cercetării în care demonstrez cum e mâncat ursul de către iepuraș.
- Ha, ha, ha, ce tot spui, pricăjitule, cum să mănânce un mititel ca tine un urs mare ca mine?
- Nu crezi? Aceasta este o cercetare științifică, nu e o glumă, vino diseară la vizuină și ai să te convingi.
În dimineața următoare, toată pădurea era șocată: pielea ursului era întinsă la uscat lângă cea a lupului și cea a vulpii!
După câteva ore, când lighioanele pădurii se răspândiseră care încotro, râzând, iepurașul ieși din vizuină de gât cu leul care îi spuse:
- Ai văzut, iepurașule? Ce îți spuneam eu? Tema nu contează, ci coordonatorul!
