Ion, pe bicicletă, cu doi saci mari pe spate, dă să treacă granița în Republica Moldova. Vameșul îl oprește și-l întreabă:
- Publicitate -
- Ia stai, bă! Ce ai în saci?
- Nisip, bre!
- Păi, ia să vedem și noi...
Vameșul îi taie sacii și - ce să vezi - nisip! Totuși, vameșul îl ține pe Ion peste noapte și trimite nisipul la laborator. Rezultatul: nimic altceva decât nisip. În fine, lui Ion i se dau alți doi saci noi, plini cu nisip, și apoi este eliberat. După două zile, Ion revine în vamă, pe bicicletă, cu alți doi saci pe spate. Vameșul îl oprește iar și-l caută în saci. Și ce găsește? Desigur, nisip!
Povestea se repetă până când, într-o bună zi, vameșul se întâlnește cu Ion într-o cârciumă din Vaslui și, curios foc, se apropie de el și îl întreabă:
- Auzi, sunt absolut sigur că tu faci contrabandă cu ceva. Dar nu știu cu ce și nu mai pot să dorm noaptea de gândul ăsta. Așa că, te implor, ia zi-mi, că nu spun la nimeni: cu ce faci, mă, contrabandă?!?
După ce mai dă pe gât un păhărel de țuică, Ion îi răspunde sec:
- Cu biciclete...