Sunt încă în pat. Dar nu-mi pot lua nicicum gândul de la tine, de la noaptea trecută... Mi-aș dori atât de mult să te strivesc la pieptul meu! În noaptea caldă, ai venit la mine pe neașteptate... Și ceea ce s-a întâmplat a lăsat în mine senzații de neuitat.
- Publicitate -
Ai apărut de nicăieri și fără să-ți fie teamă sau rușine, te-am surprins atingând trupul meu gol... Mi-ai simțit indiferența și m-ai mușcat fără milă,
înnebunindu-mă... ne-am zvârcolit toată noaptea într-un joc nebunesc!
În zori am adormit în sfârșit, obosit...
Astăzi, când m-am trezit, te-am căutat îndelung, dar nu te-am mai găsit...
Cearșafurile căzute de pe pat sunt singurele martore ale nopții trecute. În noaptea asta mă voi preface că dorm și te voi aștepta să reapari... țânțar nenorocit!