Berbec: Te mai amuzi și acum, după atâta vreme, de o gafă din trecut. E prea simpatic momentul ca să nu vorbești de el și acum, după luni de zile și, dacă mai sunt și alți oa-meni care reacționează adecvat la povestea ta, te simți bine.
- Publicitate -
Taur: Te gândești foarte serios la viitorul tău și al familiei, de aceea stai de vorbă cu cei dragi pentru a pune țara la cale. Se apropie un eveniment care vă consumă mari resurse.
Gemeni: Te gândești la o schimbare în carieră, fie că aceasta ar însemna un alt loc de muncă sau doar o altă atitudine în relația cu actualii colaboratori. Iei o decizie foarte serioasă cu privire la viitorul tău profesional.
Rac: Succesul se măsoară azi printr-o stare de satisfacție profundă. Dacă reușita are și o componență materială, cu atât mai mare e bucuria.
Leu: Ai multe de făcut și trebuie să te organizezi mai bine, pentru a face față mai multor sarcini în același timp. Vei reuși să te ocupi și de un plan, și de celălalt cât poți de bine.
Fecioară: Fii mai reținut în chestiuni materiale, dar și în promisiuni mărețe, pentru că există riscul să nu te poți gestiona cum se cuvine. Ai fi tentat să-ți supraestimezi puterile și să te implici în prea multe obligații și să descoperi că nu le poți onora.
Balanță: Cineva îți cere socoteală pentru o eroare pe care ai comis-o, dar nu ai curajul să o recunoști sau să repari ce se poate. Decât să fugi de răspundere, mai bine ți-ai asuma eroarea.
Scorpion: Trebuie să ai neapărat o discuție față în față cu cineva drag, pentru că s-a infiltrat între voi un motiv de suspiciune care a știrbit ceva din armonia de altădată. O discuție sinceră ar alunga îndoiala.
Săgetător: Stai și aș-teaptă-ți rândul la replică, deoarece, în acest moment, alții sunt mai agresivi în comunicare și te reduc la tăcere cu un cuvânt. E mai bine să taci și să-i lași pe ei să se exprime.
Capricorn: Cineva are nevoie de tine și te simți excelent atunci când te poți face util. E semn că apreciază experiența ta de viață și e gata să facă tot ceea ce îi spui, pentru că respectă enorm opiniile tale.
Vărsător: Pleci la drum cu nesiguranță, pentru că nu sunt stabilite toate detaliile călătoriei. Nu știi dacă la desti-nație te așteaptă cineva, nu cu-noști starea drumurilor, dar singurul lucru pe care îl știi clar e că trebuie să pleci.
Pești: Deși tu ai dori ca lucrurile să se desfășoare mai lent, ești totuși împins de la spate de termene limită, care te obligă să te grăbești un pic.