Joi, 04 Iunie 2026

Horoscop

de Cuget Liber Vineri, 07 Februarie 2020 178 2 min citire
Berbec: Ești pe val, în cel mai bun sens al cuvântului, în special la serviciu, unde găsești oamenii potriviți, cei care pot lucra așa cum consideri tu că trebuie lucrat.
Taur: Se pot iniția schimbări neobișnuite la locul de muncă, unele pe care le-ai dorit mult timp, dar la care ai renunțat, la un moment dat. Acestea pot avea un impact pozitiv asupra stării tale de sănătate.
Gemeni: Ai ocazia de a demara o schimbare majoră în viața ta, prin întoarcerea atenției spre relațiile de parteneriat, cele care au contat întotdeauna și vor conta și de acum înainte.
Rac: S-ar putea să fie necesar să te liniștești, făcând un efort sincer, de-a lungul acestei zile, de mai multe ori, ca să ții piept avalanșei de gânduri, emoții și sentimente.
Leu: Cele mai grele momente de astăzi sunt cele care au legătură cu banii sau orice alt fel de resursă de care crezi că ai nevoie. Ești dispus să faci orice pentru a obține lucrurile care îți sunt necesare.
Fecioară: Ai parte de o zi cu trăiri intense, din toate categoriile, iar rezultatul acestora poate fi unul foarte bun: să ajungi să stabilești repere noi pentru viața ta de acum înainte.
Balanță: Poți simți o presiune mai mare decât de obicei din partea unui grup de persoane din anturajul apropiat. Rezultatele acestei presiuni te vor încânta însă și pe tine.
Scorpion: Este o zi în care emoțiile de orice fel sunt intensificate și de aceea s-ar putea să te simți luat pe sus de val. La final, vei fi încântat de schimbările pe care le vei produce.
Săgetător: Ai multe responsabilități și acasă, și la serviciu și, cu toate că te simți bine așa, va trebui să îți dozezi inteligent eforturile ca să le poți face pe toate cum îți dorești.
Capricorn: Poți privi situația în care te afli ca pe o încleștare a unor forțe contrare sau ca pe o ocazie de a trece la o altă abordare, mai caldă și mai umană, a divergențelor.
Vărsător: Se pot deschide noi perspective de colaborare cu un grup de oameni speciali, pe care i-ai cunoscut de curând sau vei începe să îi cunoști în scurt timp.
Pești:  Ai ocazia rară de a depăși unele dintre limitele pe care ți le-ai impus singur, din necunoaștere sau din neatenție. Te vei simți mai liber și vei fi mai prietenos cu toată lumea, după ce vei face asta.
Taguri
Articolul anterior Bancuri
Articolul următor Vânătorii sună la urgență…

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Fun

Bancuri
Cuget Liber
HOROSCOP
Cuget Liber

Ultima oră

Titlurile zilei