BERBEC
- Publicitate -
Nu s-ar putea spune că e unul din cei mai interesanți ani din punctul de vedere al iubirii, dar, la vară, inima ta va bate mai tare, cu șansa unei iubiri de vacanță. Căsnicia va deveni un subiect central în preocupările tale începând cu 9 septembrie 2016. Cei necăsătoriți se vor gândi foarte serios dacă nu cumva ar fi timpul să facă acest pas.
TAUR
Dacă e să fie cineva îndrăgostitul anului 2016, atunci și tu ai putea fi unul dintre ei, deoarece îl ai în continuare, până în septembrie 2016, pe Jupiter în zona sentimentelor. Atenție: chiar dacă ești gata să spui că nu ai mai iubit niciodată atât de intens, poate fi totuși o iubire periculoasă, prin care cineva ar putea avea de suferit.
GEMENI
Odată cu mutarea lui Jupiter în Balanță pe 9 septembrie 2016, tu vii la rând pentru a te bucura de fiorii calzi ai iubirii. Dacă iubirea nu face deja parte din viata ta, profită din plin de prezenta lui Jupiter și Venus. Datorită acestei conjuncții favorabile, inima ta va bate din nou mai tare și te va stimula să iubești din nou.
RAC
Racii sunt cei mai vulnerabili în fata crizelor conjugale de ceva vreme încoace, iar pericolul din păcate nu trece atât de ușor, deoarece Pluton, cel care răstoarnă tot, nu va părăsi prea curând această zonă. Posibil să simți nevoia unor schimbări radicale în căsnicie și ești conștient că uneori e bine să accepți și situații tranșante.
LEU
Până pe la sfârșitul anului 2017, Saturn încă mai are ceva de oferit inimii tale, ca atare, dacă încă nu ai legat o relație de dragoste solidă și bine închegată, încă mai e timp să se întâmple minunea. Se presupune că de când Saturn ți-a pus la încercare inima, ți-ai asumat lecțiile de maturitate în tot ce ține de iubire, și ai învățat cum trebuie să privești o relație sentimentală ca să o faci să dureze.
FECIOARĂ
De mai bine de 6 ani ai o viziune nouă asupra relațiilor sentimentale. Le privești mai matur, mai profund, pentru că în casa sentimentelor și a iubirii tronează cu autoritate Pluton. Poți trăi evenimente majore de destin în plan sentimental, pentru că Pluton poate avea și efecte bune: de exemplu îți aduce în cale iubirea vieții tale, sau o distruge pe cea care nu era predestinată.
BALANȚĂ
Dacă până în septembrie 2016, Fecioara primea energiile benefice ale lui Jupiter, de data aceasta Jupiter se mută in zodia ta pe 9 septembrie, pregătit să îți schimbe toată viata. Nu toate schimbările vin ușor, uneori te vei opune, alteori nu vei fi foarte decis dacă sunt bune pentru tine.
SCORPION
Dacă nu ai cunoscut niciodată, până acum, iubirea adevărată, fii pregătit să o primești în viața ta. Nu te bucura prea tare, pentru că e vorba de un tranzit lung în Pești, iar Peștii nu sunt tocmai o garanție a fericirii în iubire. Neptun te poate face extrem de sensibil, de visător, de credul, de vulnerabil la suferințe și deceptii amoroase.
SĂGETĂTOR
Controlează-ți atitudinea, și așa ești, de câțiva ani încoace, nervos în amor, adeseori ridici tonul la persoana iubită. Dacă te folosești de atuurile lui Uranus pentru a ajunge mai repede spre inima celui care te atrage, atunci înseamnă că această planetă ți-e aliat, dar dacă nu reușești să-l ții sub control, poate aduce stări agresive.
CAPRICORN
Din 2009, de când severul Pluton a intrat în zodia ta, te simți altfel: mai împovărat de soartă, mai responsabil, mai greu de înțeles de către semeni. Pluton nu aduce nimic special anul acesta, doar că face zile amare altei serii de nativi în Capricorn. E momentul lor de testare a rezistenței, a lecțiilor asumate în trecut.
VĂRSĂTOR
Un an nu foarte dinamic în plan relațional, însă relațiile cu prietenii joacă un loc central în preocupările tale în 2016! Începând din toamna lui 2015, ai intrat într-o zonă în care vei transforma relația cu prietenii. Poți descoperi, cu stupoare, că cei pe care îi considerai prieteni nu erau deloc așa.
PEȘTI
Îl ai pe Jupiter în casa căsătoriei încă de prin septembrie 2015 și mai stă pe aici și mai bine de jumătate din anul 2016. E o perioadă bună în relația cu partenerul de viață, vă vedeți fiecare de treabă și construiți ceva solid împreună, atmosfera poate fi de cele mai multe ori tihnită și plăcută între voi și iubirea plutește în aer.
sursa: www.2016.horoscopbun.ro