Joi, 04 Iunie 2026

HOROSCOPUL ZILEI. Ce prezic astrele

de Cuget Liber Duminică, 06 Martie 2022 481 2 min citire
HOROSCOPUL ZILEI. Ce prezic astrele
Berbec: Se anunţă un final de săptămână incendiar. Vei primi o sumă de bani, iar bucuria de a fi ieşit din datorii te face să fii cel mai fericit om din lume. Este bine, totuşi, că ai învăţat să nu te mai îndatorezi fără sens.
Taur: Cauţi un loc al tău, în care să te simţi ca acasă. Cel mai bine ar fi să împachetezi câteva lucruri şi să pleci într-o scurtă vacanţă. Relaxarea este tot ceea ce îţi trebuie ca să îţi pui ordine în gânduri şi în viaţă.
Gemeni: Eşti cu capul în nori şi faci tot mai multe gafe. Cei din jur te suspectează că eşti îndrăgostit. Chiar dacă ar fi aşa, nu ai curaj să recunoşti. Îţi vei reveni curând, dar vei fi tras la răspundere pentru eventualele greşeli la locul de muncă.
Rac: O vorbă înţeleaptă spune: caută şi vei găsi. Nu uita că întotdeauna răspunsul este la tine. Şi când simţi că nu-l găseşti, ia o pauză şi vei vedea câ gândirea ţi se va clarifica şi vei găsi soluţii la probleme. Soluţii, nu scuze.
Leu: Personalitatea ta orgolioasă şi dusă la extrem îi cam îndepărtează pe cei din jur de tine. Doar că surpriză! Tu eşti obişnuit să stai tu cu tine, te încarci cu energie din linişte şi nu din socializare. Fii cum vrei tu.
Fecioară: Din punctul tău de vedere totul este urgent. Nu, nu e nimic urgent. Ai fost învăţat să faci totul ca la carte, dar pe repede înainte. Nu uita că preţul plătit pentru acest lucru este lipsa calităţii.
Balanţă: Ai o listă interminabilă de sarcini de îndeplinit, dar tot nu reuşeşti să le faci faţă. Cheia spre succes este prioritizarea tuturor lucrurilor. Învaţă ce contează cu adevărat.
Scorpion: Distracţia este cuvântul de ordine în aceste zile care ne macină pe toţi. Ai decis că este timpul să ai grijă şi de sufletul tău, astfel că îţi iei familia şi trăiţi, vă bucuraţi de fiecare clipă.
Săgetător: Chiar dacă veştile zilei nu sunt tocmai bune, nu le privi de aproape. Păstrează distanţa şi vei vedea că resursele pe care le cauţi în jur sunt de fapt în tine. Ai totul ca să reuşeşti. Gândeşte puţin o strategie.
Capricorn: Este momentul tău de glorie, pe care îl savurezi cu tot sufletul. Succesul pe care l-ai obţinut îţi creşte foarte mult stima de sine şi te propulsează spre noi provocări, care te panicau în trecut.
Vărsător: Nu este momentul ideal să spui franc ce te doare. Poate că alţi oameni trec prin clipe mult mai grele. Analizează situaţia şi încearcă să nu te mai plângi din nimicuri.
Peşti: Plecarea ta dintr-un grup nu este văzută cu ochi buni de colegi, dar situaţia trebuie analizată pe deplin. Sfatul nostru pentru tine este să fii mai raţional, să eviţi să mai iei decizii emoţionale.
Taguri
Articolul anterior Italia a sechestrat iahturi și proprietăți de lux în valoare de 140 de milioane de euro. Iată cui aparțineau
Articolul următor Evoluția volumului de nave trimise la fier vechi

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Fun

Bancuri
Cuget Liber
HOROSCOP
Cuget Liber

Ultima oră

Titlurile zilei