La grădiniță…

de Cuget Liber Miercuri, 19 Octombrie 2011 847
Un copil, la grădiniță, încearcă să își încalțe cizmulițele. Pentru că nu se descurca, a cerut ajutorul educatoarei. Cu tot trasul și împinsul, cizmulițele nu voiau nicidecum să intre. Până când a reușit totuși să îl încalțe educatoarei i-au apărut broboane de transpirație pe frunte. De aceea aproape că i-au dat lacrimile când copilul i-a zis:
- Doamnă, dar sunt puse invels.
Într-adevăr, erau puse greșit. Nu a fost cu nimic mai ușor să îi scoată cizmulițele decât sa i le pună, totuși a reușit să își păstreze calmul până când cizmulițele au fost iar încălțate, tot cu sudoare pe frunte, dar de data aceasta așa cum trebuia. Însă atunci băiețelul a zis:
- Cizmulițele astea nu sunt ale mele!
În loc să țipe la el "De ce nu mi-ai spus?", educatoarea și-a mușcat buza și încă o dată s-a chinuit să îl descalțe. Când s-a terminat chinul descălțatului, băiețelul i-a spus:
- Sunt cizmulițele flatelui meu. Mama mi-a zis să le încalț pe astea azi.
Acum ea nu mai știa ce să facă… Sa plângă sau să râdă? A reușit totuși să strângă suficientă răbdare pentru a se lupta din nou cu cizmulițele. Când, in sfârșit, l-a încălțat, înainte de a-l trimite afară la joacă, l-a întrebat:
- Si acum, unde îți sunt mănușile? Trebuie să ți le pun pe mâini ca să poți pleca afară!
- Le-am băgat în cizmulițe ca să nu le pield.
Taguri

Comentează știrea

ion
19 octombrie 2011
super

Mi-a placut la nebunie, si culmea...este si real!!! Baietelul meu mereu face asta, cred ca de aceea m-am regasit in rolul educatoarei

Alte știri din sectiunea Fun

Ultima oră

Titlurile zilei