Un bărbat e adus în fața judecătorului pentru că a omorât-o pe soția lui.
- Fapta dumneavoastră e sub orice critică. Dacă doriți ca tribunalul să nu vă condamne la închisoare pe viață, trebuie să ne expuneți motive cât de cât plauzibile care să vă poată reduce pedeapsa.
- Domnule judecător, soția mea era așa de proastă încât nu am putut să mă controlez și a trebuit să o arunc de la balcon.
- Declarația dumneavoastră este o obrăznicie nemaiauzită și dacă nu doriți ca jurații să vă condamne înainte să continuăm procesul, trebuie să aveți argumente cu adevărat plauzibile.
- Păi, să vă povestesc. Locuim într-un bloc cu 10 etaje, la ultimul etaj. La parter, locuiește o familie de pitici. Părinții au un metru și copiii, cel de 12 ani, 70 centi-metri și cel de 14 ani are 90 centimetri. În ziua respectivă, i-am spus soției:
- E teribil să fii pitic! Săracii vecini de la parter, toți sunt așa mici!
- Da, răspunde soția, sunt o adevărată specie de pirinei.
- Pigmei ai vrut să spui!
- Nu, pigmei e ceea ce are omul în piele și de la care se alege cu pistrui.
- Ăla se numește pigment.
- Mă lași? Pigment e chestia aia pe care scriau vechii romani.
- Ăla se numește pergament.
- Cum poți, dragă, să fii așa de incult? Pergament e când un scriitor publică o parte din ce a scris.
- Domnule judecător, vă închipuiți că mi-am înghițit cuvântul "fragment" ca să nu mai continui discuția asta aberantă? M-am așezat pe fotoliu și am luat un ziar să-l răsfoiesc. Nici nu m-am așezat bine că apare soția mea lângă mine cu o carte în mână și îmi spune:
- Uite, dragă, asta e ceea ce scrie un scriitor și se numește carte, dacă nu aveai idee ce e aia. Ia și citește Veranda de la Pompadur.
Iau cartea în mână și îi spun:
- Draga mea, asta e o carte în limba franceză, Marchiza de Pompadour, nu trebuie să interpretezi numele în română.
- Asta e bună, dragă, îmi dai tu lecții de franceză, mie care am făcut meditații cu un vector de la facultate!
- Ăla nu se numește vector, se numește lector.
- Ești prost, Lector a fost un erou grec din antichitate.
- Ăla a fost Hector și era troian.
- Hector e unitatea de măsură a suprafeței, blegule!
- Ăla e hectar, dragă mea.
- Mă uimești cu incultura ta. Hectar e o băutură a zeilor.
- Ăla se numește nectar, spun eu, oftând din adâncul sufletului.
- Habar nu ai, eu știu sigur că era și o melodie pe tema asta pe care o cântau două prietene în duo.
- Nu se spune duo, se spune duet.
- Mă scoți din sărite! Cum naiba de ești așa de încuiat? Duet e când doi bărbați se bat cu săbiile!
- Ăla se numește duel.
- Pe naiba, duel e gaura aia neagră din munte de unde apare trenul.
- Domnule judecător, aveam tunel pe limbă, dar am simțit că mi se face negru în fața ochilor și nu m-am mai putut stăpâni și am aruncat-o pe geam. Liniște în sală... Judecătorul ia ciocănelul de pe masă, lovește cu el puternic și spune:
- Ești liber! A fost un caz clar de legitimă apărare. Eu o aruncam deja de la Hector...
- Publicitate -