Un azil de bătrâni închiriază un autocar pentru o excursie. La puțin timp de la plecare, șoferul simte o bătaie ușoară pe umăr și o bunicuță îl întreabă dacă vrea niște alune. Șoferul acceptă bucuros. După vreo 15 minute, bătrâna vine din nou cu un pumn de alune. Povestea se repetă încă de vreo câteva ori. Șoferul, nedumerit, o întreabă când apare iar lângă scaunul lui:
- Publicitate -
- Mamaie, da’ de ce nu mâncați alunele, dacă tot dați bani pe ele? Că sunt scumpe și aveți pensii mici…
- Eee, da’ crezi că mai avem dinți să mâncăm alune? Nu putem decât să sugem ciocolata din jurul lor…
