Mentalitate românească în ale economiei

de Cuget Liber Sâmbătă, 20 August 2016 408
Un român decide că a sosit momentul vieții lui să prindă ceva cheag. Cum în țară nu prea avea șanse, a emigrat în Canada. Ajuns acolo, se pune serios pe treabă și a început să câștige mulți bani.
După o perioadă, se întoar-ce acasă plin de bani. Curios și verde de invidie, un vecin îl întreabă:
- Dar cum ai reușit, măi omule, să faci atâta avere într-un timp atât de scurt?
- Păi, simplu: mă trezeam în fiecare zi pe la 10 - 11, făceam un duș, beam frumos o cafeluță, apoi dădeam un telefon să vină niște fete ca să ne simțim bine. După câteva ore de distracție, asta însemna cam pe la ora 15.00, ieșeam și eu la muncă: mergeam pe stradă pur și simplu, iar atunci când vedeam o hârtie de 100 euro, mă aplecam și o ridicam. Mai încolo era altă hârtie de 50 de euro, normal, mă aplecam și o luam și pe aia. Și tot așa, culegeam de pe caldarâm bancnote peste bancnote, până oboseam și îmi dădeam seama că e momentul să mă întorc acasă.
Ajuns acasă, ce să-ți zic, până noaptea târziu mai mâncam, mă mai distram cu fetele, iar a doua zi o luam de la capăt.
Mirat din cale afară, vecinul se decide să facă și el la fel. Vinde toată agoniseala din țară, că în condițiile astea n-avea niciun rost să se mai întoarcă, apoi își ia bilet de avion și se oprește în Toronto. Nici nu apucă să iasă din aeroport, că a și văzut pe jos o hârtie de 100 euro. Se apleacă un pic și dă să o ridice, dar se răzgândește imediat, zicându-și:
- Da’ ce, sunt prost să mă apuc de lucru chiar din prima zi? 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Fun

Ultima oră

Titlurile zilei