Nu știu dacă "Mihail și Gavril" e mare sărbătoare, dar eu am vrut s-o punctez cumva. Nu sunt nici Mihail, nici Gavril, nu sunt nici arhanghel, nici sfânt, sunt doar român și, ca tot românul, caut motive de a mai ridica (închina, bea) un pahar în cinstea cuiva.
- Publicitate -
Anul trecut l-am sunat pe Mihail Gorbaciov, prezentându-mă "Perestoika". Mi-a răspuns "Niet, tavarârșci!"
L-am căutat pe Mihail Sadoveanu. A răspuns o strănepoată: "Șini ești, baieti, Patrocle a lu’ Lizuca?
Am vrut să-i zic, după sute de ani, La mulți ani! lui Mihai Viteazul și să-l informez că unirea țării, făcută de el, e posibil să se desfacă în opt regiuni, iar urmașii celui care l-au omorât vor în zece... Și că azi mai avem un Mihai, dar e Gâdea.
Am vrut să-i trimit un e-mail și lui Mihail Sebastian, ca să-l anunț că încă nu i-a apus "Steaua fără nume".
Pe Mihail Kogălniceanu nici nu l-am mai căutat. Ce să-l mai necăjesc cu dureroasa realitate că nu prea suntem o națiune de sine stătătoare, ci doar stătătoare (că de muncit, mai va!). Sau să-l amărăsc cu vestea că mai toate străzile care poartă numele lui sunt pline de gropi...
Anul acesta o să-i iau la rând pe cei cu numele de Gavril: Popescu, Balint, Dejeu etc. Deși, în zilele noastre (vai de ele!), de arhangheli amintim doar în înjurături, iar de închinat, ne închinăm mai mult la sfintele moaște ale nu știu cărui sfânt. Dar cel mai mult și mai mult, la Sfântul Așteaptă. Până atunci, ne mănâncă toți sfinții!
Așa că, dragii noștri Mihail și Gavril, pace nouă!
Ananie GAGNIUC
