La stareţa unei mănăstiri de maici se prezintă sora Maria, dornică să se dedice cu totul vieţii monahale. Maica stareţă îi spune de la început:
- Publicitate -
- Mănăstirea noastră are o regulă foarte strictă, numită proba tăcerii. Poţi să rămâi aici cât doreşti, dar nu ai deloc voie să vorbeşti decât dacă îţi dau eu voie.
Sora Maria acceptă şi rămase în mănăstire. După cinci ani, maica stareţă o cheamă la ea şi îi spune:
- Iată, eşti cu noi de cinci ani de zile. Ai voie să spui două cuvinte.
- Pat tare, spuse sora Maria.
- Regret să aud asta, răspunse stareţa, o să-ţi dăm un pat mai bun.
După alţi cinci ani, iarăşi o cheamă stareţa la ea şi îi îngăduie să spună încă două cuvinte.
- Hrană proastă, spune sora Maria.
Maica stareţă o asigură că hrana va fi mai bună în viitor şi mai trecură încă cinci ani. După al cincisprezecelea an, maica stareţă o chemă din nou şi îi ceru să spună două cuvinte.
- Eu plec, spuse sora Maria.
- Probabil este cel mai bine, răspunse stareţa, şi-aşa n-ai făcut decât să te plângi de când ai venit aici…
