Lui Ion i s-a năzărit să se călugărească. Și fiindcă altă mănăstire nu era pe acolo, s-a dus la Mănăstirea Tăcerii. Când a ajuns, starețul i-a zis:
- Publicitate -
- Poți rămâne cât vrei aici la mănăstire cu o singură condiție: nu vorbești nimic decât dacă te întreb eu.
Trece un an și starețul îi zice:
- Acum poți să spui două cuvinte.
- Patul tare!
- A, bine, voi pune să ți-l schimbe.
După încă un an:
- A mai trecut un an, acum poți să mai zici două cuvinte.
- Mâncarea rece.
- A, bine, o să se rezolve.
Mai trece un an:
- Ai din nou dreptul la două cuvinte.
- Eu renunț.
- Ăsta-i cel mai bun lucru, fiindcă de trei ani de când ești aici n-ai făcut altceva decât să te plângi!
