Sfaturile gratuite, de obicei inutile

Pe patul de moarte, Popescu e înconjurat de toată familia și, cu glas sleit, spune:

- Ehei, când aveam eu vreo 20 de ani, ce mă mai distram… femei, beții, scandaluri… Și-mi zicea tata: bă băiatule, potolește-te, ia-ți un serviciu, fă-ți și tu o familie, să aibă și ție cine-ți da un pahar de apă pe patul de moarte... Dar nu m-am potolit. Pe la 30 de ani, ce mă mai distram… femei și mai multe, beții și mai mari… Și-mi ziceau prietenii: bă Popescule, potolește-te, fă-ți și tu o familie, să aibă și ție cine-ți da un pahar de apă pe patul de moarte. Și mi-au tot zis așa, până am început să-i ascult. Mi-am luat nevastă. Nevasta trebuia ținută cu bani, a trebuit să muncesc mai mult. Au apărut copiii, a trebuit să muncesc și mai mult, să-i duc la școală, să le dau tot ce le trebuie. N-am mai știut ce-i aia o beție, n-am mai știut ce-i aia o femeie ușoară. Pe urmă au venit nepoții. Am tras și pentru ei cât am putut, că deh, să aibă cine-mi da un pahar de apă pe patul de moarte… și uite că acușica mor și… 

- Și, și?, întreabă rudele strânse buluc la capul muribundului. 

- Și la naiba, zice Popescu amărât, acum nu mi-e sete!