(Din declarația unei foste soții, actualmente văduvă. Se pare că nu văduvă de război, ci din cauza "războiului" dintre ea și fostul ei soț, Romeo Clipici)
- Publicitate -
"Atât de somnoros era Romeo Clipici, încât avea lipici și sclipici la orice saltea! Probabil de aceea l-au și poreclit amicii pe Romeo… Dormeo. Până și-n noaptea nunții "căscatul" meu, în timpul preludiului, a adormit. Pe saltea, când să "salt pe ea", adică pe mine, deja sforăia.
Văzându-l așa dedat somnului, l-am îndemnat să devină parlamentar. Numai că, la ședința în care urma să fie desemnat a candida, nu s-a sculat la timp. Nu să participe la acea activitate, ci chiar în timpul ședinței!
Sărbătoarea lui de suflet era Adormirea Maicii Domului, poezia preferată, eminesciana dorință ("să-mi fie somnul lin"), iar peștele drag prinderii era, evident, somnul.
Adormea adesea și la volan, câte un sfert de oră, noroc lui fiind că, înainte de-a ațipi, oprea mașina. Atât îi era somnul de adânc, încât pleca seara, cu trenul, din București la Făgăraș și cobora, dimineața, la Timișoara.
Sforăitul lui nu mă ținea trează numai pe mine, ci un întreg cartier! Degeaba punea ceasul să sune, nici clopotele unei catedrale nu-l făceau măcar să tresară, d-apoi să sară... Rarele sale momente de insomnie nu depășeau două-trei ore. Mai mult, se credea monstru sacru, pe considerentul că "somnul rațiunii naște monștri".
Și, ce-i mai grav, de cum se trezea, mă lua la bătaie! "Până când?", mi-am zis eu. Până ieri. Ieri noapte a visat că… doarme. Nu-mi amintesc pe nimeni spunând că a visat așa ceva. În somn fiind, cum sunt visele, oarecum alertat, Clipici a ridicat ochii spre cer și a întrebat: "Doamne, ce mă fac?" A auzit, tot ca prin vis, o voce baritonală, de sus, rostind: "Fă-te-ncoa!"
Azi îl înmormântez…"
Notă: Povestirea nu face reclamă la Dormeo, nici nu îndeamnă cititorul de a nu dormi prea mult, cu atât mai puțin la a avea conștiința trează, conform imnului "Sculați voi oropsiți…" Doar pune la îndoială credibilitatea autenticității unei relatări. Că… de unde să știe soția ce visa Romeo Clipici, înainte de-a muri?
Ananie GAGNIUC