Vrei să îți găsești un loc de muncă? Iată cum se face

de Cuget Liber Luni, 16 Decembrie 2013 489
Mă numesc Ionel, am 34 ani, trebuia să am 39, dar nevastă-mea mi-a mâncat 5 ani din viață. Intelectual de rasă, am liceul început și facultatea terminată și un fizic deosebit de atrăgător; obiecte ca: farfurii, linguri, cărți efectiv se lipesc de mine, este adevărat, asta și pentru că mă spăl destul de rar.
Nu-mi este frică de muncă, dorm lângă ea și sunt o persoană foarte comunicativă, când vorbesc de la telefonul firmei. Am o experiență semnificativă în vânzări, de mic copil obișnuiam să vând lucrurile părinților din casă, sunt o fire foarte dinamică, dar după orele de program; până acum nu am avut antecedente penale și sper ca până mă voi angaja la firma d-vs nici să nu am.
Autodidact în marketing, sunt un fin observator al oricărei investiții, eliminând din start orice fel de cheltuieli colaterale sau fără rezultate. Spre exemplu, eu am mai trimis o scrisoare de intenție + CV și firmei X din București. Dacă răspunsul dvs este pozitiv și mă angajați, înseamnă că automat banii pe care i-am investit pentru a trimite faxul la București i-am pierdut și asta se întâmpla acum doi ani, când leul era mai puternic. Nu mai vorbesc de faptul că, iată, eu am terminat scrisoarea, iar dvs. nu m-ați chemat pentru interviu. Mie aceste lucruri îmi dau de gândit și nu pot să nu sesizez anumite tertipuri la care dvs. apelați; vă folosiți de mass-media (dați anunțuri prin ziare ), este clar un atac la adresa mea. În primul rând nici nu mă cunoaș-teți și în al doilea rând nici nu sunt obligat să mă angajez la firma dvs.
În speranța că v-am făcut să zâm-biți puțin (lucru care în procesul de vânzare reprezintă un atu important), dacă vreți să vă las fără clienți, n-aveți decât să mă an-gajați! Mă puteți sună la 0723...
PS. M-ar interesa dacă se poate să îmi dați concediul de odihnă la început.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Fun

Ultima oră

Titlurile zilei