Vineri, 05 Iunie 2026

Adelin Petrișor a demisionat "irevocabil"

de Cuget Liber Miercuri, 18 Iunie 2008 698 1 min citire
Jurnalistul Adelin Petrișor a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că a demisionat din funcția de corespondent special al postului Antena 1, precizând că hotărârea sa este "irevocabilă".
El a refuzat să dezvăluie motivele care au stat la baza deciziei sale de a demisiona, precizând doar că hotărârea este irevocabilă. "Nu vreau să vorbesc despre motive. Mă privesc pe mine și pe șefii mei. Oricum, cei nouă ani petrecuți în Antenă au fost foarte importanți pentru mine și le sunt recunoscător oamenilor de aici. Hotărârea mea este însă irevocabilă!", a spus Adelin Petrișor.
Pe de altă parte, Sorin Oancea, vicepreședintele Antena 1 și directorul general Antena 3, a declarat că a "auzit de intenția lui Adelin Petrișor de a demisiona din funcția de corespondent special al postului Antena 1" și că urmează să aibă o întâlnire cu acesta, săptămâna viitoare.
Sorin Oancea nu a exclus posibilitatea ca Adelin Petrișor să rămână în cadrul trustului Intact. "Voi încerca să-l conving să rămână. Desigur, el a mai fost plecat, a mai lucrat și la TVR, după care s-a reîntors la Antena 1. Adelin e o fire un pic mai neliniștită, e foarte exigent cu el însuși. Poate va pleca, însă poate foarte bine să rămână. Vom vedea", a precizat Oancea.
Taguri
Articolul anterior Tax unpredictability impedes British investors to pump money into the Romanian market
Articolul următor "Nu vreau ca alții să culeagă roadele muncii mele"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Monden

Ultima oră

Titlurile zilei