Liniștea căminului lui Cristian Borcea (44 de ani) s-a dus pe apa sâmbetei. Și asta nu doar din cauza "Dosarului transferurilor", ci și pentru că a apărut un copil din flori care ar fi al afaceristului. O avocată îi solicită în instanță omului de afaceri recunoașterea fetiței pe care susține că o au împreună.
Potrivit libertatea.ro, Cristi Borcea s-a arătat dispus să se supună testului de paternitate, pentru a se convinge că este fetița lui. Dar în timp ce așteaptă citațiile de la fosta amantă, bătăi de cap îi dau alte legături amoroase, pe care le credea astupate de trecut.
În familia Borcea, tema divorțului, susținută de anumite voci, nu este luată în calcul. Cel puțin nu în public și nu acum, când prioritatea fostului acționar de la FC Dinamo e să scape fără condamnare cu executare din "Dosarul transferurilor" (sentința Curții de Apel este așteptată pe 4 martie).
"Nu-l părăsesc pe Cristi. Ne iubim mai mult ca niciodată! Nu este vorba despre nici un divorț", a dat asigurări, în exclusivitate pentru Libertatea, fosta domnișoară Vidican.